logo

O INOVAȚIE ABSOLUTĂ

DEZACTIVEAZĂ CELE MAI FRECVENTE VIRUSURI DE RĂCEALĂ ȘI GRIPĂ!

Infecții bacteriene și virale – asemănări, diferențe, tratament

ViruProtect > ViruProtect  > Infecții bacteriene și virale – asemănări, diferențe, tratament

Infecții bacteriene și virale – asemănări, diferențe, tratament

Atât bacteriile, cât și virusurile sunt invizibile ochiului liber și prezintă aceeași simptomatologie când infectează omul – febră, tuse, stare de oboseală, dificultate respiratorie, astfel că putem întâlni dificultăți în a le deosebi. La nivel biologic, principala diferență este că bacteriile sunt mult mai complexe decât virusurile şi pot trăi atât în interiorul, cât și în afara unui corp, în timp ce virusurile, pentru a supraviețui, au nevoie de o celulă gazdă. Întrucât infecțiile virale nu pot fi tratate cu antibiotice și nici infecțiile bacteriene cu antivirale, este important să cunoaștem distincția între cele două tipuri de infecții.

Infecții bacteriene și virale – asemănări

Infecțiile bacteriene și virale au multe lucruri în comun. Ambele tipuri de infecții sunt cauzate de microbi – respectiv bacterii și virusuri – și se răspândesc prin contactul cu o persoană infectată, contactul cu suprafețe contaminate, tuse și strănut. Infecțiile bacteriene și virale pot provoca infecții acute, cronice sau latente, dar și boli, fie ele ușoare, moderate sau severe. Și simptomatologia este foarte asemănătoare la infecțiile bacteriene și virale, ambele provocând tuse și strănut, febră, inflamație, vărsături, diaree, oboseală și crampe – toate acestea reprezentând modalități prin care sistemul imunitar încearcă să elimine corpul străin dăunător.

Infecții bacteriene și virale – deosebiri

Infecțiile bacteriene și virale prezintă diferențe în multe alte aspecte importante, de la structura organismelor la modul în care reacționează la medicamente. Deși bacteriile și virusurile sunt prea mici pentru a fi văzute fără microscop, au tot atâtea diferențe cât broaștele țestoase și iepurii de câmp.

Bacteriile sunt creaturi unicelulare, complexe, care se pot reproduce singure. Au o capacitate uimitoare de adaptabilitate, datorită căreia pot supraviețui în diferite condiții de mediu, inclusiv la căldură și frig extrem, în deșeuri radioactive și în corpul uman. Majoritatea bacteriilor sunt inofensive, unele având chiar natură benefică, contribuind la digestia alimentelor sau la combaterea celulelor canceroase.  Bacteriile dăunătoare, cu risc de a provoca boli, există într-un procent foarte mic, mai puțin de 1%.

Spre deosebire de bacterii, virusurile sunt alcătuite dintr-un înveliș proteic, cu conținut de material genetic și au nevoie de o gazdă pentru a putea supraviețui. Departe de inofensivitatea bacteriilor, virusurile sunt periculoase pentru om, putând provoca boli grave. În cele mai multe cazuri, virusurile parazitează gazda și multiplică celulele sănătoase cu propriile instrucțiuni genetice. De asemenea, virusurile pot transforma celulele sănătoase ale gazdei în celule maligne sau canceroase.

Infecții bacteriene și virale – diagnostic

Răceala obișnuită nu pune viața în pericol, însă dacă nu poate fi deosebită de infecția bacteriană sau virală, ar trebui consultat medicul. Pe lângă faptul că o infecție bacteriană este greu de deosebit de o infecție virală, atitudinea preventivă este cea mai la îndemână armă împotriva bolilor și afecțiunilor. În urma anamnezei, întrebărilor despre istoricul medical, examenelor fizice și diferitelor teste (de sânge, de urină etc.), medicul poate identifica bacteriile sau virusurile și pune un diagnostic precis.

Infecții bacteriene și virale – tratament

Descoperirea antibioticelor ca tratament pentru infecțiile bacteriene este considerată una dintre cele mai importante descoperiri din medicină. Din păcate, capacitatea de adaptabilitate a bacteriilor și utilizarea excesivă a antibioticelor a făcut ca multe dintre ele să dezvolte rezistență la antibiotice. Nici tratamentul infecțiilor virale, mai precis medicamentele antivirale, nu se bucură de eficiență maximă, întrucât utilizarea lor a fost asociată cu dezvoltarea microbilor rezistenți la medicamente. Tocmai de aceea, se poate spune că prevenția este cel mai bun tratament. Documentează-te despre posibilele metode de prevenție a contractării infecției virale sau bacteriene și stai departe de ele. Departe de virusuri și bacterii, aproape de cei dragi și viață trăită frumos 😊

În cazul nefericit în care un membru al familiei este bolnav, se întâmplă foarte des ca toate persoanele apropiate cu care interacționează să se îmbolnăvească.

Dacă te afli într-un loc în care este o aglomerație mare de oameni, cum ar fi transportul public, școli, grădinițe sau magazine, riscul de a fi infectat cu un virus crește considerabil. ViruProtect Stada poate dezactiva virusurile care se află pe membrana mucoasă și, prin urmare, le poate opri să pătrundă în sistemul tău și să se înmulțească.

Biroul, școala, sau grădinița sunt locuri închise, cu spațiu restrâns. Este recomandat să te protejezi atât pe tine cât și pe cei din jur.

Este util în cadrul activităților sociale: mers la restaurant, bar sau orice alte evenimente cu mai mulți oameni, atunci când este recomandat să iei măsuri de prevenție.

În anumite situații riscul de a lua o răceală este ridicat. ViruProtect te ajută.

În anumite situații riscul de a lua o răceală este ridicat. ViruProtect te ajută.